Cornuri cu gem sau rahat

Cornurile astea cu gem sau rahat sunt super pufoase si excelente pentru un mic dejun dulce sau de pus pachet la scoala. Se fac repede (sunt gata in 1 ora) si sunt usor de facut.

Pentru 16 cornuri medii:

  • 20 g Drojdie proaspata

  • 30 g Faina

  • 40 g Lapte caldut

Se amesteca si se lasa cam 15 minute acoperite, pentru a creste.

  • 1 buc Ou

  • 75 g Zahar

  • 1 buc Coaja Lamaie (sau portocala, sau ce vreti voi)

  • 1 buc Esenta Vanilie

  • 4 g Sare

Se combina intr-un bol si se amesteca cu un tel sau mixer pana cand oul se spumeaza si zaharul se dizolva putin.

  • 350 g Faina

  • 140 g Lapte Batut

Amestecul de ou se adauga peste maia dupa care se pune peste faina si laptele batut. Se framanta pana cand aluatul se desprinde de marginile bolului.

  • 75 g Ulei

Se adauga cate putin peste aluat, framantand pana la integrarea completa. Aluatul se acopera si se lasa la crescut aproximativ 30 minute.

Dupa ce a crescut, impartiti aluatul in 2 si formati cate un disc gros de 5 mm din fiecare. Taiati fiecare disc in 8 triunghiuri, umpleti cu gem sau o dulceata groasa (sau rahat sau orice alta umplutura doriti) si rulati strans. Ungeti cornurile cu un ou batut si lasati-le in tava 15 minute pana cand cuptorul se incalzeste.

Coaceti cornurile la 175 C timp de 20-30 minute, pana sunt rumenite bine.


Reteta lui Mircea Banu: https://www.adihadean.ro/04/17/cornulet-cu-lapte-batut/


Previous
Previous

Gogosi cu Branza

Next
Next

Tarta cu Mere